Ne puteti urmări și pe:

Apel pentru donare de sânge, la Spitalul din Târgu-Neamț

Din nefericire, spitalele din ţară duc o luptă continuă cu lipsa donatorilor de sânge. Spitalul Orășenesc ,,Sf. Dimitrie” din Târgu-Neamţ face un nou apel către cei care vor să ajute la salvarea unei vieţi. 

Joi, 7 noiembrie 2019, are loc o nouă acțiune de donare de sânge la unitatea spitalicească.

 

foto: facebook, Spitalul Orășenesc Târgu-Neamț

 

Potrivit reprezentanților Spitalului, în urma acţiunii donării de sânge, donatorii pot beneficia de nişte tichete de masă în valoare de 70 de RON  şi de o zi liberă pentru salariaţi (în ziua donării).

 

Reamintim că există nişte condiţii pentru a fi apţi de acest lucru.

 

Printre condițiile impuse pentru a deveni donator de sânge se numără: vârsta între 18-50 de ani,  greutatea să fie peste 50 de kg, puls regulat, 60-100 bătăi/minut, tensiune arterială sistolică între 100 și 140 mmH, să nu fi suferit intervenții chirurgicale în ultimele șase luni, femeile să nu fie însărcinate, în perioada de lehuzie sau menstruație, să nu fi consumat grăsimi sau alcool cu cel puțin 48 ore înaintea donarii.

 

De asemenea, donatorii nu trebuie să sufere de anumite boli atunci când iau parte la astfel de acţiuni.

 

Donatorii nu trebuie sa aiba sau sa fi avut urmatoarele boli: hepatită orice tip, tuberculoză, sifilis, infecție HIV, SIDA, malarie, epilepsie si alte boli neurologice, boli psihice, bruceloza, ulcer gastro-duodenal, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele (psoriazis, vitiligo), miopie forte (-6 dioptrii) sau cancer.

 

Articolul Apel pentru donare de sânge, la Spitalul din Târgu-Neamț apare prima dată în Jurnal de Neamt.

Ne puteti urmări și pe: