Ne puteti urmări și pe:

Accident rutier pe DJ 159 B, soldat cu două victime

Vineri, 1 noiembrie 2019, în jurul orei 15:30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 159 B, soldat cu rănirea a două persoane.

foto ilustrativ

,,Din primele cercetări efectuate a reieșit faptul că, în timp ce un bărbat, de 69 de ani, conducea un autoturism pe DJ 159 B, în localitatea Bahna, pe un sector de drum curbă la stânga ar fi pătruns pe sensul opus de mers şi ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o tânără de 29 de ani, din Bahna. În urma coliziunii, autoturismul condus de tânără a părăsit partea carosabilă, oprindu-se într-un cap de podeţ.

În urma coliziunii a rezultat vătămarea corporală a unei femei de 59 de ani şi a unei minore de 3 ani, ambele din Bahna, pasagere în autoturismul condus de tânăra de 29 de ani. Victimele au fost preluate și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul tinerei iar în cazul bărbatului de 69 de ani, din Bahna, rezultatul a fost de peste 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț”, potrivit IPJ Neamț.

La data de 2 noiembrie a.c., bărbatul a fost prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman care a dispus plasarea sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Articolul Accident rutier pe DJ 159 B, soldat cu două victime apare prima dată în Jurnal de Neamt.

Ne puteti urmări și pe: