Current track

Title

Artist


Mesajele administrației locale, de Ziua Armatei 2019

#Postat de on octombrie 25, 2019

”Cinste Armatei Române! La mulți ani, militari români!

Recunoștință eternă ostașilor români pe al căror sacrifiu de sânge s-a clădit un neam, o națiune – statul suveran România.

Prin Armata Română, prin toți cei care onorează haina militară, ducem mai departe idealurile celor ce au făcut sacrificiul suprem pentru România de astăzi.

Credința sfântă în neam, patrie și neatârnare sunt valori pe care suntem obligați să le păstrăm vii întru eternitate.” a declarat Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău.

 

Președintele Consiliului Județean, Sorin Brașovenu, a fost în zona Zboina, la cota 1261, unde a declarat: ”

Astăzi, 25 octombrie, este o zi specială, cu o mare încărcătură emoțională pentru noi, românii.

Sărbătorim Ziua Armatei Române, moment în care rememorăm actele de vitejie ale soldaților care au căzut la datorie și îi omagiem pentru sacrificiul și forța de care au dat dovadă pentru a apăra integritatea noastră naţională.

 

 

Gândurile noastre se îndreaptă astăzi și către cei care, pe teatrele de operaţiuni din lume, alături de trupele NATO își desfășoară misiunile militare cu mândrie, har și devotament și le mulțumim pentru acest lucru.

La mulți ani, Armata Română!”

 

The post Mesajele administrației locale, de Ziua Armatei 2019 appeared first on JurnaldeBacau.ro.