Ne puteti urmări și pe:

Autovehiculele cu numere străine, în atenția polițiștilor nemțeni

Poliţiştii Serviciului Rutier Neamţ, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Poliţiei Române, au acţionat pe linia verificării modului în care proprietarii autoturismelor înmatriculate în alte state respectă legislația privind circulația pe drumurile publice din România.

În perioada 18-20 octombrie 2019, polițiștii nemțeni au verificat peste 70 de autovehicule înmatriculate în alte state iar pentru neregulile constatate, aceștia au aplicat peste 400 de sancțiuni contravenționale. În cadrul acțiunii au fost reţinute 50 de permise de conducere și 21 de certificate de înmatriculare.

foto ilustrativ

În primele 2 zile ale acțiunii, au fost verificate de poliţiştii rutieri peste 600 de autovehicule, dintre care 70 înmatriculate în alte state.

,,În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 487 de sancțiuni contravenționale, din care 482 pentru nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice. Din totalul acestora, 21 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state.

În cadrul acţiunii, au fost reținute 50 de permise de conducere, 4 aparținând conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state.

De asemenea, poliţiştii rutieri au reţinut 21 de certificate de înmatriculare, 3 dintre acestea aparținând conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state. Dintre certificatele de înmatriculare reținute conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state, 2 au fost reținute pentru lipsa inspecției tehnice periodice și una pentru lipsa asigurării răspunderii civile auto”, potrivit IPJ Neamț.

Tot pe parcursul acţiunii, polițiștii au constatat 3 infracțiuni la regimul circulaţiei rutiere.

 

 

Articolul Autovehiculele cu numere străine, în atenția polițiștilor nemțeni apare prima dată în Jurnal de Neamt.

Ne puteti urmări și pe: