Ne puteti urmări și pe:

,,Săptămâna prevenirii traficului de persoane”, în școlile din județ

În perioada 14 – 20 octombrie 2019, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) organizează o serie de evenimente dedicate marcării Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane, fiind incluse în cadrul campaniei de informare şi prevenire “Săptămâna prevenirii traficului de persoane”.

foto ilustrativ

Conform ANITP, campania vizează promovarea Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane,  precum şi informarea şi constientizarea publicului cu privire la riscurile şi implicaţiile asociate traficului de persoane.

 

Astfel, se vor desfăşura activităţi de prevenire, în școlile din judeţul Neamţ, precum: Şcoala ,,Elena Cuza” din Piatra-Neamţ, Colegiul Tehnic ,,Gheorghe Cartianu” din Piatra-Neamţ, Colegiul Naţional ,,Ştefan cel Mare” din orașul Târgu Neamţ, Liceul Tehnologic Oglinzi din comuna Răuceşti. Activităţile vor presupune întâlniri cu grupuri ţintă, dezbateri, ateliere de lucru, diseminare de materiale informative etc.

Pentru marcarea acestei zile, începând cu luna octombrie 2007, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane organizează, independent sau în colaborare cu partenerii săi guvernamentali şi neguvernamentali, campanii şi activităţi de prevenire la nivel naţional.

Rolul acestor manifestări este de a creşte nivelul de conştientizare a populaţiei şi de a stimula comunicarea şi interacţiunea între organizaţiile care activează în acest domeniu.

Articolul ,,Săptămâna prevenirii traficului de persoane”, în școlile din județ apare prima dată în Jurnal de Neamt.

Ne puteti urmări și pe: