În perioada 14 – 25 octombrie 2019, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea”, subunitatea Muzeul de Științele Naturii va organiza, în parteneriat cu Eventera, expoziția interactivă „Laborator 2.0”.

Scopul acestui proiect este de a ilustra copiilor cu vârste între 6 și 14 ani principii, legi și fenomene din domeniile științei într-o manieră interactivă.

Laborator 2.0” se va concentra pe principalele 5 simțuri „clasice”, identificate de Aristotel de acum două milenii: văz, auz, miros, gust și pipăit. Expoziția de știință interactivă va cuprinde trei zone: zona de biologie, zona de experimente și testare a simțurilor și zona de fizică. După descrierea, explicarea și ilustrarea interactivă a celor cinci simțuri, vor fi explicate o serie de fenomene care se întâmplă în mediul înconjurător. Expoziția cuprinde o zonă de testare a simțurilor deoarece nu putem vorbi despre acestea fără să le testăm. Vor fi prezentate diferite experimente și activități interactive modul nostru de orientare în mediul înconjurător, prin intermediul simțurilor tactil, auditiv, olfactiv sau gustativ.

Locație:

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea”, Aleea Parcului, nr. 9, Bacău

Accesul se face: În baza programărilor la telefon: Eventera: Camelia Cojan 0766704668

The post Călătorie prin lumea simțurilor – expoziție de știință interactivă 14 – 25 octombrie 2019 appeared first on JurnaldeBacau.ro.