Activități de informare dedicate elevilor, de Ziua Mondială a Educației (FOTO)
Scris de JurnalFM pe octombrie 7, 2019
Activități de informare dedicate elevilor, de Ziua Mondială a Educației (FOTO)
Din anul 1994, în fiecare an, la 5 octombrie, sărbătorim Ziua Mondială a Educației. Cu acest prilej, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești au organizat o activitate preventivă premergătoare Zilei Mondiale a Educației la Școala Gimnazială din localitatea Rediu.
Au fost abordare teme precum: educația rutieră sau prevenirea faptelor antisociale, fiind o întânire interactivă.

Activitatea desfășurată de polițiști a avut drept scop informarea copiilor privind potențialele pericole și furnizarea de soluții prin metode educative specifice vârstei lor.
,,Pentru buna înțelegere a rolului Poliției în comunitate, în cadrul discuțiilor au fost abordate teme diverse precum educația rutieră și prevenirea faptelor antisociale, copiii apreciind modalitatea interactivă de prezentare a acestora. De asemenea, polițiștii au avut ocazia să răspundă la întrebările adresate, dar și să le ofere câteva sfaturi privind adoptarea unui comportament și a unui limbaj adecvat atât în societate cât și în familie”, potrivit IPJ Neamț.

Articolul Activități de informare dedicate elevilor, de Ziua Mondială a Educației (FOTO) apare prima dată în Jurnal de Neamt.