Ne puteti urmări și pe:

1 octombrie, Acoperământul Maicii Domnului

…Ea strălucea de lumină ca soarele şi acoperea poporul cu cinstitul ei omofor, fiind împreună cu oşti cereşti şi cu mulţimea de sfinţi, care în haine albe şi în cucernicie stăteau împrejurul ei, dintre care doi erau mai aleşi: Sfântul Ioan Botezătorul şi Sfântul Evanghelist Ioan…

Marți, 1 octombrie 2019, prăznuim Acoperământul Maicii Domnului în amintirea unei minuni întâmplate în biserica Maicii Domnului din cartierul Vlaherne din Constantinopol, pe timpul împăratului Leon al VI-lea „Filozoful” (886 – 912),  atunci când Sfânta Fecioară s-a arătat, în toată mărirea ei cerească, Sfântului Andrei cel Nebun pentru Hristos, ca ocrotitoare și mijlocitoare a creștinilor.

Sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului mai este cunoscută în popor și sub denumirea de Pocroave. 

 

Sărbătoarea amintește de apariția Maicii Domnului în cartierul Vlaherne (Blachernae) din Constantinopol în secolul al X-lea. La sfârșitul vieții Sf. Andrei cel Nebun pentru Hristos (Andrei din Constantinopol), acesta, împreună cu ucenicul său, Sf. Epifanie și cu mai mulți credincioși au văzut-o pe Maica Domnului împreună cu Sf. Ioan Botezătorul și cu mai mulți alți sfinți și îngeri, în timpul unei slujbe în Biserica Născătoarei de Dumnezeu din Vlaherne. Biserica palatului din Vlaherne adăpostea mai multe relicve ale Maicii Domnului – cămașa, acoperământul (maforionul) și parte a brâului acesteia, care fuseseră aduse din Țara Sfântă în secolul al V-lea.

În acea vreme, Constantinopolul era amenințat de primejdia unei invazii (posibil invazia rușilor kieveni din 907 sau 911). Maica Domnului a înaintat până în mijlocul Bisericii, a îngenuncheat, cu chipul brăzdat de lacrimi, și a rămas vreme îndelungată în rugăciune. Apoi și-a ridicat acoperământul (vălul) și l-a întins peste popor, ca pentru a-l ocroti. După arătarea Maicii Domnului, primejdia a fost îndepărtată, iar orașul a fost cruțat de suferință și de vărsarea de sânge.

Rugăciune rostită de Acoperământul Maicii Domnului:

 

„Acoperă-ne pe noi cu Acoperământul tău, Preasfântă Fecioară, în ziua răutăţilor noastre. Acoperă-ne în toate zilele noastre și, mai ales în ziua cea rea, când sufletul de trup se va despărţi, de faţă să ne stai întru ajutor şi să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, de sub cer şi din ziua înfricoşătoarei judecăţi. Să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperământului tău”.

Biserica Ortodoxă prăznuiește Acoperământul Maicii Domnului în fiecare an pe 1 octombrie. Bătrânii de altădată țineau post de Pocroave, având credința că, astfel, sunt feriți de boli, de înec sau de supărări.

 

Surse: OrthodoxWiki, Calendarul Ortodox

Articolul 1 octombrie, Acoperământul Maicii Domnului apare prima dată în Jurnal de Neamt.

Ne puteti urmări și pe: