




În sufletul meu
Liniştea coboară
Ca ceaţa toamnei
Peste lunci şi peste văi,
Ca vara-n târâit de greieri,
Când stelele sunt atât de aproape
Că le simţi pe faţă căldura rece,
Ca primăvara
Când se aude iarba încălzind,
Ori ca iarna când ninge liniştit
Şi fulgii cad cu mare zgomot
Peste pământ şi peste apă,
Până când sufletul meu
Încet, încet se îngroapă.
The post Sertarul cu poezie – Doar linişte appeared first on JurnaldeRadauti.ro.




