Ne puteti urmări și pe:

Joi, 26 septembrie 2019 a fost anunțată ședință extraordinară de Consiliu Județean unde, pe ordinea de zi, regăsim printre alte proiecte și rectificarea bugetului județului Neamț pe anul 2019, dar și repartizarea pe unități administrativ teritoriale a cotei de 7,5 % din impozitul pe venit, reprezentând fondul la dispoziția Consiliului Județean Neamț pe anul 2019.

Lupta dintre PSD și PNL a început pe 27 august când alianța PSD-ALDE a refuzat includerea pe ordinea de zi un proiect care prevede repartizarea sumei de peste 28.000 de mii lei pentru primăriile din județul Neamț. În cadrul aceleiași întâlniri consilerii liberali s-au opus proiectului de rectificare bugetară.

Social-democrații îi pe acuză liberalii că blochează derularea proiectelor din județ, iar liberalii pe sociali democrați că repartizează sumele din buget exclusiv pe criterii politice.

Invitat în cadrul emisiunii „Radio-programul amiezii” de la Jurnal FM a fost domnul senator Eugen Țapu Nazare, senator PNL.

Discuția a făcut referire la situația creată săptămâna trecută, când din lipsă de cvorum, ședința ordinară a fost anulată și repartizarea pe unități administrativ teritoriale a cotei de 7,5 % din impozitul pe venit.

În primul rând repartizarea celor 7,5% din impozitul pe venit trebuie făcută în luna martie- aprilie. Suntem singurul județ din România care nu a făcut această repartizare a acestor sume pe fiecare UAT. În al doilea rând, eu am observat că a devenit o obișnuință pentru președintele Consiliului Județean, Ionel Arsene, să împartă fondurile publice exclusiv pe criterii politice, fără să țină cont de nevoile comunităților, de proiectele aflate în implementare sau de numărul de locuitori aflat în raza fiecărei primării. S-a ajuns la o situație de-a dreptul haotică și din totalul celor 28,5 milioane de lei ce înseamnă cei 7,5 la sută din impozit, municipiile Piatra Neamț, reședința de județ, municipiul Roman să primească 100.000 de lei, adică puțin peste 20.000 de euro. Imaginați-vă  dumneavoastră că aceste două municipii reprezintă 38 – 40 % din populația județului Neamț. Imaginați-vă că  aceste două municipii au în derulare proiecte cu fonduri europene care trebuiesc cofinanțate. Da? Deci nu se ține cont de niciun fel de prioritate. De exemplu, Bicazul are de 12 ori mai mult decât Piatra Neamț și Roman, Târgu Neamț de 10 ori mai mult, comuna Oniceni din zona în Roman are de 10 ori mai mult decât Piatra Neamț și Roman. Dumneavoastră vi se pare în regulă, vi se pare logic  ce se întâmplă? Că mie mi se pare total haotic. Total despotic, total ilogic.”, a precizat domnul senator Eugen Țapu Nazare.

În actualul context va fi nevoie de foarte mare dorință de reconciliere, dialog și negocieri deoarece fiecare parte se ține bine pe poziții.

Jurnal de Neamț

Articolul Eugen Țapu Nazare: „S-a ajuns la o situație de-a dreptul haotică” apare prima dată în Jurnal de Neamt.

Ne puteti urmări și pe: