Ne puteti urmări și pe:

PORTMONEU CU DOCUMENTE ȘI BANI RESTITUIT DE POLIȚIȘTII LOCALI

Din nefericire, din ce în ce mai mulți cetățeni manifestă neglijență în gestionarea bunurilor personale și de valoare, pe care le dețin, fapt care culminează, cu pierderea sau furtul acestora. A fost și cazul numitei, Z.M, de 85 de ani, din Bacău, care a mers miercuri, 18.09.2019, pentru rezolvarea unor probleme, în zona Sărata. Din declarațiile persoanei în cauză a reieșit faptul că, după ce și-a terminat treburile, s-a grăbit să ajungă la un mijloc de transport prilej cu care, a pierdut portmoneul, în care avea documentele și banii.
O persoană de bună credință, a predat accesoriul unui echipaj al Poliției Locale, în urma verificărilor reieșind faptul că acesta conținea suma de 80 lei, o carte de identitate, un abonament de transport și alte chitanțe și hârtii personale. Persoana păgubită a fost identificată pe baza cărții de identitate și invitată la sediul Poliției Locale, în vederea restituirii bunurilor pierdute. Aceasta s-a prezentat la sediul instituției, de pe strada I.L.Caragiale nr.2, unde a intrat în posesia portmoneului pierdut într-un moment de neatenție, multumind agenților pentru promptitudinea cu care au acționat.

BORSETĂ CU ACTE RESTITUITĂ DE POLIȚIA LOCALĂ

Polițiștii locali din cadrul Biroului de Ordine Publică, aflați în timpul serviciului de patrulare, în zona Parcului Divertis de la bazin, au fost sesizați de către o adolescentă cu privire la faptul că, aceasta găsise o borsetă de culoare neagră. Agenții au procedat la ridicarea și verificarea accesoriului, prilej cu care au constatat că borseta conținea: carte de identitate, permis de conducere, certificat de înmatriculare auto, card de sănătate, diverse carduri și un mănunchi de chei. Pe baza cărții de identitate, polițiștii au identificat persoana păgubită ca fiind, V.D, de 55 ani, din Bacău, acesta prezentându-se la sediul instituției, din I.L.Caragiale unde i-au fost restituite bunurile pierdute.

The post Acte, bani și documente pierdute, restituite de polițiștii locali appeared first on JurnaldeBacau.ro.

Ne puteti urmări și pe: