Ne puteti urmări și pe:

Exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren al pompierilor nemțeni, la Mănăstirea Secu (FOTO)

Joi, 19 septembrie 2019, de la ora 11:00, pompierii nemțeni au desfășurat un exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren cu tema “Activitatea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „PETRODAVA” al judeţului Neamţ în cooperare cu alte componente ale sistemului de management al situaţiilor de urgenţă la producerea unui incendiu la Mânăstirea Secu, cu extindere la fondul forestier şi aplicarea Planului Roşu de Intervenţie”.

 

sursă foto: ISU Neamț

La acţiune au participat reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniu, astfel:

 

  • Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Petrodava” al judeţului Neamţ;
  • Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava;
  • Serviciul de Telecomunicaţii Speciale – Agenţia Neamţ;
  • Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ;
  • Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Neamţ;
  • Spitalul Judeţean Neamţ (UPU) şi Spitalul orășenesc Târgu Neamț (CPU)
  • Serviciul de Ambulanţă Judeţean Neamţ;
  • Ocolul Silvic Bisericesc Neamţ;
  • Direcţia Silvică Piatra Neamţ – Ocolul Silvic Văratic, Ocolul Silvic Târgu Neamţ şi Ocolul Silvic Pipirig;
  • Administraţia Parcului Natural „Vânători Neamţ”;
  • Asociaţia CORP CLUB OFF ROAD Târgu Neamț;
  • Mănăstirea Secu;
  • CLSU com. Vânători Neamţ;
  • SC APASERV SA-Neamț;
  • Radioclubul „Ceahlăul” Piatra-Neamţ.
FOTO: ISU NEAMȚ

 

 SCENARIUL EXERCIŢIULUI:

Potrivit ISU Neamț, de la Administraţia Naţională de Meteorologie, prin intermediul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă a fost primită avertizarea „COD PORTOCALIU” care comunică faptul că va urma o perioadă de secetă care a început la sfârşitul lunii  august şi se va accentua, persistând până la sfârşitul lunii septembrie, afectând majoritatea zonelor din ţară, cele mai afectate fiind cele din zona  Moldovei.

Prefectul judeţului a dispus convocarea în şedinţă extraordinară a Comitetului județean pentru situaţii de urgenţă pentru analiza situaţiei şi dispunerea măsurilor care se impun în asigurarea necesarului de apă populaţiei şi prevenirea producerii situaţiilor de urgenţă generate de incendii, în special a celor de la fondul forestier, culturi agricole şi vegetaţie uscată.

A fost adoptat prin hotărâre un plan de măsuri care a fost adus la cunoştinţa comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, Direcţiei Agricole Neamţ şi Direcţiei Silvice Neamt pentru punere imediată în aplicare.

 

În ziua de 19.09.2019 la orele 11.25, prin sistemul B.R.A.U. „112” Neamţ, dispeceratul unităţii primeşte un anunţ de la un călugăr aflat în curtea interioară a Mănăstirii Secu, despre faptul că în partea de NE s-a produs un incendiu la Paraclisul Sf. Nicolae, care s-a propagat cu repeziciune la spaţiile de locuit din vecinătate.

 

Datorită pereţilor antifoc incendiul este limitat deocamdată, dar din cauza vitezei vântului este pericol ca incendiul să se propage la fondul forestier.

Numărul apelurilor de urgenţă creşte, numeroase persoane aflate în vizitarea obiectivului observă fumul negru care se ridică din zona mănăstirii.

Din informaţiile primite, un număr de aproximativ 10 persoane s-au autoevacuat în parcarea din faţa mănăstirii, iar personalul civil si cel monahal încearcă să limiteze efectele incendiului cu mijloacele proprii şi să-şi recupereze bunurile, punându-şi viaţa în pericol.

Curentul electric a fost întrerupt, iar numeroși pelerini s-au oprit din curiozitate pentru a urmări evoluţia fenomenului, blocând accesul forţelor de intervenţie, creând pericolul producerii unor accidente.

 











 

Sursa: ISU Neamț

Articolul Exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren al pompierilor nemțeni, la Mănăstirea Secu (FOTO) apare prima dată în Jurnal de Neamt.

Ne puteti urmări și pe: