Ne puteti urmări și pe:
Ieri dimineaţă, 19 septembrie, cam pe la ora 08.00, un gospodar s-a deplasat pe ogor pentru a începe recoltarea cartofilor. A rămas înmărmurit când a observat că pământul este răscolit şi înaintea lui au fost alţii care i-au scos cartofii fără ca el, proprietarul, să fi tocmit pe cineva. Imediat omul, care locuieşte în Suceava şi are teren agricol la Bălcăuţi, a sunat la Secţia 13 Poliţie Rurală pentru a anunţa că în noaptea de miercuri spre joi ( bănuieşte dumnealui ) persoane necunoscute i-au sustras o parte din recolta pe care se pregătea să o strângă.
Adică vine omul de la Suceava, stă aplecat peste ogor, la cei 54 de ani pe care îi are, pune sămânţa, se roagă la Dumnezeu să fie un an bun şi se întoarce în municipiul, reşedinţă de judeţ. Vine deseori pe la Bălcăuţi, prăşeşte cartofii, îi stropeşte privindu-şi cu satisfacţie ogorul şi gândeşte că la toamnă are ce pune în hambar. Vine toamna şi când să se bucure de munca de peste an, fatalitate. Nişte leneşi, nişte puturoşi vin noaptea şi fură din munca omului.
Poliţiştii s-au pus pe cercetări întocmind în acest caz un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Sperăm că autorul sau autorii vor fi prinşi şi făcuţi de ruşine.
,,Cine nu lucrează nici să nu mănânce!” – [2 Tes. 3, 10].

 

 

 

 

The post Este toamnă şi gospodarii îşi strâng recoltele. Caz de furt la Bălcăuţi. appeared first on JurnaldeRadauti.ro.

Ne puteti urmări și pe: