Ne puteti urmări și pe:

„Cu capul în nori, după soare, la o masă pentru doi.”

Într-o frumoasă seară de joi, cu iz de toamnă timpurie, în Library Bar, aproximativ mai bine de 60 de persoane, după estimarea mea, s-au adunat pentru a lua parte la prima seară de concert a celui mai îndrăzneț festival organizat în ultimii ani, și anume „Festivalul de Teatru Piatra Neamț”, aflat la ediția 31, un festival dedicat aproape în exclusivitate teatrului, ce adună mai pe seară lumea bună a muzicii românești și nu numai.

Startul concertelor festivalului a fost dat de către băieții de la byron, o trupă adeptă a sonorităților rock alternativ cu diverse influențe, cele mai remarcabile fiind cele de jazz, cu versuri poetice, cu un aer intelectual și cu riff-uri bine puse la punct. Aceștia au reusit rapid să integreze publicul care abia se aduna într-o atmosferă proprie. Personal, era a VI-a oară când îi vedeam, îi mai văzusem o dată în noiembrie, acum 3 ani, cu același iz de toamnă, cu aceeași atmosferă, în același bar, si țin minte că mi-au plăcut si atunci, la fel de mult ca acum și că abia așteptam să îi revăd.

byron sunt o trupă formată în 2016, proiect muzical ce avea să fie în primă fază ceva solo, de aici și numele trupei: după numele de scenă al vocalistului, Dan Byron. Din fericire, nu i-a ieșit ceva solo, iar acum avem ocazia să ascultăm o formație de 5 oameni minunați, fiecare venind cu ce se pricepe mai bine. Dan Byron vine cu voce, chitară, flaut, Sergiu Mitrofan (aka 6 Fingers) aduce clapele și backing vocals, Dan Georgescu aduce chitara, László Demeter conturează totul frumos cu un bass, iar Ovidiu Cristian te face să îți miști capul după ritmurile lui impresionante de tobe.

19 septembrie 2019 a fost o zi în care am avut mare grijă de gâtul meu, pentru a putea cânta cu toată puterea și cu toată inima versurile pieselor mele preferate, care au fost 4 la număr, și care au fost puse strategic, ca să ne țină captați până la final, când au cântat cea mai așteptată și cunoscută piesă a lor. Da, ne gândim la același lucru, știu că îți răsună acum în minte „mai bine te joci (joci-joci-joci-joci), bagă-ți capul în nori (nori-nori-nori-nori)”.

Am reușit să îi iau un interviu lui Dan cu câteva ore înainte de concert, în cadrul emisiunii Music Geeks de la Jurnal FM, unde am aflat multe lucruri super cool, atât despre trupă, cât și despre omul din spatele artistului Dan Byron. De pildă, că byron se scrie cu b mic, că ar fi colaborat cu Hendrix, că așa cum spune și playlistul lor, băieții sunt mari iubitori de muzică de toate tipurile, că ne recomandă să vedem “Once upon a time in Hollywood”, că energia publicului îi bucură cel mai tare în timpul concertelor, că lansează curând un album sau că dacă vreodată cineva vrea să le calce pe urme în lumea muzicii alternative, să o facă până la capăt sau să nu o facă deloc. Toate astea între o mulțime de cuvinte frumoase, specifice lui Dan.

byron au reușit în decursul a mai puțin de 2 ore, să ne poarte în diverse stări, de la romantism, la melancolie, la patriotism, apoi la fericire, prin muzica lor ce s-a împletit atât de bine cu atmosfera barului și cu oamenii din lumea bună a artei, mai ales cei din lumea muzicii ce au venit să îi asculte pe băieți, că na, așa-i la muzicieni, se ascultă unii pe alții, se inspiră între ei. După concert, inevitabil m-am dus la băieți să le spun ce mi-a plăcut cel mai mult, să le pun câteva întrebări, să schimbăm câteva vorbe, ca mai apoi să se lase cu îmbrățisări, semnături, poze. Și-au dat seama din câteva detalii că eu am fost cea care i-a luat interviul lui Dan, am glumit ulterior pe tema asta fiindcă la pachet cu răspunsurile frumoase, venea voia bună, dar și tachinările de pe fundal ale colegilor lui de trupă, care, din fericire, nu prea s-au auzit în direct. Băieții aceștia sunt super uniți și se vede comunicarea asta telepatică în concertele lor, mai ales în momentele în care Dan improvizează hipnotic la flaut sau când 6 Fingers se afirmă cu solo-urile lui incredibile la clape, de nu te poți abține să nu scandezi un „BINE SIX FINGERS” de acolo din spatele publicului.

Am aflat că nu se pregătesc prea mult înainte de concert, ceea ce nu mă surprinde prea tare, fiindcă denotă și mai multă comunicare, telepatie și mai ales, profesionalism. Când îi privești pe scenă, totul pare atât lejer, parcă pus pe hârtie și repetat de sute de ori, însă surprinzător, e pură improvizație. Băieții sunt, puțin spus, profesioniști. Fac muzică grea, însă când îi privești și îi asculți, totul pare atât de ușor, mai că îți vine să te apuci și tu de muzică. Dar asta este ceea ce face un muzician bun. Face ca ceva greu să pară atât de ușor, tocmai datorită lejerității sale. Puțini muzicieni din România mă fac să aplaud minute în șir cu atâta fericire în suflet și să strig „bis” până urcă din nou pe scenă. Sunetul lor e atât de bun și din punct de vedere tehnic (datorită lui Vladimir Ivanov, cel care a stat în spate, lângă mine, și controla tot ce înseamnă sonorizare, căruia băieții nu au ezitat deloc să îi mulțumească public încă de la începutul concertului), dar și din punct de vedere muzical, fiindcă își fac loc respectuos unul celuilalt, când fiecare are momentul lui de strălucire în fiecare piesă, fiindcă sunt atât de uniți și telepatici, fiindcă sunt atât de buni muzicieni, însă nu în ultimul rând, fiindcă sunt atât de modești, încât dacă schimbi două vorbe cu ei, te fac să te simți confortabil și te roagă frumos să nu le mai vorbești cu „dumneavoastră”.

Într-un cuvânt, byron. În alt cuvânt, artă.

 

Isabela Stănescu

Articolul „Cu capul în nori, după soare, la o masă pentru doi.” apare prima dată în Jurnal de Neamt.

Ne puteti urmări și pe: