Ne puteti urmări și pe:

Vești bune pentru cei care locuiesc în orașul Târgu Neamț și cei care locuiesc în vecinătatea acestui oraș.

Punctul de lucru al Serviciului Public Comunitar pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple din Târgu Neamț a devenit operațional, chiar acum câteva zile. Asta înseamnă că locuitorii din orașul Târgu Neamț și cei din vecinătate nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la Piatra Neamț în vederea eliberării pașaportului.

Pentru a oferi mai multe detalii despre acest lucru, cum pot fi evitate cozile de la pașapoarte, informații legislative privind procedura de eliberare a pașaportului, a fost invitat în studioul Jurnal FM, domnul Comisar Șef Constantin Roman – Șef Serviciu Public Comunitar Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Neamț.

Fără inițiativa domnului primar de, al orașului Târgu Neamț și a unor primari din vecinătatea orașului, n-am fi demarat lucrările și fără sprijinul doamnei prefect, a conducerii instituției prefectului, în general. Lucrurile au demarat la sfârșitul anului 2018. În martie, anul acesta, a fost întocmit un protocol și au fost demarate efectiv avizele necesare, tot ce înseamnă analiză și pe data de 16 septembrie am pornit la drum în spațiul pus la dispoziție de către Autoritatea locală Târgu Neamț. Nu vorbim despre un simplu birou, ci despre un birou operațional. Asta complică situația, de aceea ne-a luat ceva vreme. Punctul de lucru se înființează prin ordinul prefectului, cu avizul Direcției Generale de Pașapoarte. A presupus unele măsuri în sistemul informatic pe care trebuia să le ia Direcția. A presupus niște avize de la serviciile statului, cu privire la punerea la dispoziție și darea în comodat a unor spații. Nu este chiar atât de simplu și chiar atât de ușor. Mai mult, pe site-ul epasapoarte.ro a trebuit a trebuit creat un nou birou, introdus în sistem, sistemul acesta de programare online, astfel încât să fie operațional, deoarece, pe toată perioada verii, am funcționat cu punctul de lucru de la Roman, fiind înființat acum șapte-opt ani, acesta fiind deja operațional, iar accesul la ghișeu, la Roman, făcându-se pe bază de programare online. Cetățenii au posibilitatea ca timp de 90 de zile să se programeze. După ce a trecut sezonul estival, am reușit până la final să putem intra în sistem și să nu mai avem programări online.  Au mai rămas, din câte îmi amintesc, trei persoane pe care le-am contactat personal, telefonic și prin email. Activitățile la punctele de lucru se desfășoară alternativ, o săptămână la Târgu Neamț, o săptămână la Roman,  de la 10 până la 14:30 pentru înregistrarea cererilor, doar pentru pașapoarte electronice, iar de la 14:30 până la ora 15:00 se eliberează pașapoarte. De aceea, a cerut, cumva mai mult timp decât s-ar fi așteptat. Dar zic eu, deocamdată suntem în linie dreaptă,  putem anunța că vom face față cu brio, chiar și în perioadele mai aglomerate cum ar fi sărbătorile de iarnă, Paștele și știu eu, chiar și în sezonul estival 2020”, a menționat Cms. Șef Constantin Roman.

Pașaportul poate fi trimis la adresa de domiciliu

O noutate pentru cei interesați procedura de ridicare a pașaportului este faptul că odată aprobat, pașaportul poate fi trimis la adresa de domiciliu, fără a se mai deplasa la Biroul Operațional. Acest lucru se poate dacă beneficiarul solicită în mod expres acest lucru și dacă întrunește câteva condiții: „La punctele de lucru se înregistrează doar cererile pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice, cererile pentru pașapoartele simple temporare se adresează doar la sediile Serviciilor Județene. La punctul de lucru se înregistrează cererile,  se preiau într-un modul offline, după care, a doua zi, operatorul din ziua  1 le introduce în baza de date națională, respectiv Registrul Național de Evidență a pașapoartelor. După soluționare, în funcție de opțiunea solicitantului, pașaportul poate fi trimis acasă, la locul de domiciliu, cel înscris în evidența persoanei și pe cartea de identitate, sau la reședință și ca o notate, avem mulți studenți care vin în vacanță, înregistrează cererile la Piatra Neamț, dau exemplu, dar ei având facultățile, cursurile în alte județe, merg în orașele respective, la Cluj, la Iași. Pot solicita ca pașapoartele să le fie trimise la Serviciul de Pașapoarte din județul respectiv. Pașapoartele simple electronice la solicitarea titularilor, sunt trimise pe adresa de domiciliu prin intermediul Poștei Române, prin curierat. Sunt impuse câteva condiții. Prima condiție, să fie solicitarea persoanei în mod expres, să furnizeze un număr de telefon din rețeaua mobilă tocmai pentru a primi un SMS, avem pașaportul din partea companiei, avem pașaport, urmează să le livrăm mâine sau poimâine și trebuie să achite aproape suma de 10 lei poștașului. Dar, zic eu, că este foarte beneficii pentru solicitanți, deoarece deplasarea la sediul serviciului sau eu știu, în altă localitate presupune atât timp, cât și unele eforturi materiale.

În primele opt luni ale anului au fost înregistrate peste 20.000 de cereri

Despre activitatea Serviciului Public Comunitar Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Neamț din cele opt luni ale anului, domnul comisar șef Roman a precizat: „Per total, în activitatea desfășurată de personalul din cadrul Serviciului, în cele opt luni de activitate de la începutul anului, au fost înregistrate peste 20.000 de cereri, în cazul nostru 20.863 de cereri la ghișeu. Și aici vorbim de persoane solicitante însoțite de părinți, membri de familie, care au pășit pragul serviciului nostru. Au fost înregistrate în străinătate peste 7.000 de cereri, cetățenii români aflați în străinătate au posibilitatea să înregistreze cerere la ambasade, la consulate, fără a mai face deplasare în țară, special pentru a economisi din timp. Au a fost aprobate un total de 30.092 de cereri și au fost eliberate 19.585 de pașapoarte. În luna august am înregistrat o creștere față de luna ianuarie, de 50%. Este un plus benefic pentru cetățeni că am putut să ne desfășurăm activitatea, chiar dacă au mai fost mici sincope, o parte nemulțumiți datorită faptului că nu au îndeplinit condițiile legale cu privire la emiterea pașaportului sau au fost epuizate bonurile de ordine, n-au mai prins programare online în timp util. Dar una cu alta, eu apreciez că activitatea a fost una la nivelul de bun sau chiar foarte bun.

De menționat este faptul că, accesul la ghişeu pentru înregistrarea cererilor se face în baza programării online ce se poate obţine prin accesarea site-ului www.epasapoarte.ro.

 

Jurnal de Neamț

Articolul Cms. Șef Constantin Roman invitatul zilei la Jurnal FM apare prima dată în Jurnal de Neamt.

Ne puteti urmări și pe: