Ne puteti urmări și pe:

Caravana “Fii pregătit!” va ajunge sâmbătă, 21 septembrie în municipiul Bacău și va fi amplasată în Piața Tricolorului, iar duminică, 22 septembrie, în orașul Târgu Ocna, unde va poposi în piațeta din fața primăriei.

Sâmbătă și duminică, în intervalul orar 10:00 – 18:00 personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău și voluntarii SMURD vor organiza cursuri de pregătire a populației pentru acordarea primului ajutor în situații de urgență. De asemenea, cursurile oferite vor include prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România – cutremure, inundații, incendii – și modul în care populația se poate pregăti pentru a le face față.

Caravana „Fii pregătit!” este un proiect al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, lansat în 2016 și operat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Proiectul este susţinut financiar și logistic de Fundaţia pentru SMURD, cu sprijinul Fundației Vodafone România. Caravana constă într-un centru mobil de pregătire a populației și a personalului de intervenție dotat cu o sală de școlarizare, având o capacitate de 40 de locuri, și un laborator de examinare pentru personalul calificat, precum și cu echipamente medicale și de prim ajutor, inclusiv manechine de resuscitare și simulatoare menite să asigure instruirea cât mai eficientă a cursanților în tehnicile de acordare a primului ajutor.

The post Caravana SMURD „Fii pregătit!” vine la Bacău și Târgu Ocna appeared first on JurnaldeBacau.ro.

Ne puteti urmări și pe: