Ne puteti urmări și pe:
Inspectorul școlar general Gabriela Mihai, s-a ţinut de cuvânt şi a trecut la fapte. Ieri dimineaţă, doamna Gabriela Mihai s-a deplasat împreună cu un kinetoterapeut şi două studente la specializarea Kinetoterapie, la Școala Generală nr. 9 ”Ion Creangă” din Suceava şi cu un cântar, de mână a cântărit prin sondaj, ghiozdanele elevilor. Cel mai greu ghiozdan cântărit s-a dovedit a fi, în urma măsurătorii, al unei eleve de clasa a IV a. Ghiozdanule elevei avea nici mai mult nici mai puţin de 11,02 kg. Ce avea în ghiozdan? Manuale, caiete simple şi caiete auxiliare, apă şi mâncare.
După ce a cântărit mai multe ghiozdane observând că majoritatea elevilor cară o sarcină grea, doamna inspector școlar general Gabriela Mihai, a declarat :
,,Dorim să transmitem pe această cale un mesaj nu doar colegilor din educație, cât și părinților: trebuie să fie atenți la greutatea ghiozdanului, mai ales atunci când cumpără un ghiozdan, să găsească forma cea mai ușoară. Sunt ghiozdane în comerț care au circa 3 kg. Ele sunt foarte aspectoase, copiii și le doresc dar sunt foarte grele chiar goale și sunt periculoase pentru sănătate. Prin acțiunea mea mi-am propus să semnalăm părinților și colegilor profesori acest aspect, al sănătății copiilor, al greutății acesteia inutile pe care o poartă copiii în spate. Fac apel către medicii școlari sau medicii de familie din comunități să aibă o strânsă legătură cu școala și în întâlniri aplicate să explice și părinților și profesorilor despre pericolul unei asemenea greutăți în spatele copiilor. Contează de managementul clasei, cum se organizează profesorii pentru a găsi soluții
Medicii spun că greutatea ghiozdanelor nu ar trebui să depășească mai mult de 10% din greutatea copilului. Regula nu se respectă, iar tot mai mulți copii ajung la medic cu coloana deformată. Copiii cară zilnic caiete, cărți, culegeri, dicționare și echipament sportiv. Iar odată cu înaintarea în vârstă, ghiozdanele se îngreunează și mai mult. Astfel, opt din zece copii ajung să aibă probleme cu coloana, printre cele mai întâlnite fiind scolioza și cifoza. În teorie, un copil care cântărește 30 de kg nu ar trebuie să aibă un ghiozdan mai greu de 3 kg. În realitate însă, acesta are de multe ori chiar și 5, 10 kg. „Dacă ghiozdanul este greu, atunci o să avem un punct slab asupra coloanei. În funcție de axul de greutate, adică punctul slab, se îndreaptă și coloana vertebrală. Atunci se produce un disconfort, durere, copilul nu mai merge drept, iar poziția așa-zis comodă pe care o alege va determina scolioza sau cifoza“, spune un  medic ortoped.

 

The post Ghiozdanele elevilor suceveni, la cântar. Ghiozdanele grele şi băncile drepte, atac la coloana elevilor. Au dispărut pupitrele, băncile înclinate appeared first on JurnaldeRadauti.ro.

Ne puteti urmări și pe: