Ne puteti urmări și pe:

Tânăr rănit în urma unui accident rutier în Piatra-Neamț

Joi, 5 septembrie 2019, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au intervenit la un accident rutier produs pe o stradă din Piatra Neamț, soldat cu rănirea unei persoane.

 

foto ilustrativ

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț, din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 53 de ani, din Podoleni, conducea un autoturism pe bulevardul General Nicolae Dăscălescu din Piatra Neamț, din direcția Bacău-Piatra Neamț, ar fi efectuat o manevră de întoarcere, încălcând  marcajul longitudinal dublu continuu, fără a se asigura în mod corespunzător, moment în care a fost acroșat de către un ansamblu de vehicule condus de un tânăr de 24 de ani, din Bistrița Năsăud.  În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a bărbatului, care a fost preluat și transportat la spital, în vederea primirii de îngrijiri medicale.

Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Din cauza leziunilor suferite, bărbatul nu a putut fi testat alcoolscopic, fiindu-i recoltate probe biologice la spital în vederea stabilirii cu exactitate, a alcoolemiei.

Atsfel, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală de culpă

Articolul Tânăr rănit în urma unui accident rutier în Piatra-Neamț apare prima dată în Jurnal de Neamt.

Ne puteti urmări și pe: