Ne puteti urmări și pe:
Sâmbătă, 7 septembrie a.c., tinerii din Rădăuţi, coordonaţi de Tibeică Silviu Cătălin, continuă activitatea de ecologizare treptată a municipiului acolo unde braţul lung şi ciung al autorităţilor nu ajunge, din motive de indiferenţă şi incompetenţă.
Dacă prima zonă ecologizată a fost „Podul Vlădichii” când împreună cu cei de la Bucovina Verde au strâns o remorcă de deşeuri, sâmbătă vor să se ocupe de ecologizarea zonelor ANL – Hipodrom și din zona Stadion – Grădina de Tir.
Iată cum sună apelul făcut pentru eventualii voluntari:
,,Întrucât suntem întotdeauna în sprijinul cetățenilor și dorim să îmbunătățim calitatea vieții din Rădăuți, am decis că este necesară o ecologizare treptată a municipiului.

Cea de a doua ediție din cadrul campaniei urmărește ecologizarea din zona ANL – Hipodrom și din zona Stadion – Grădina de Tir. (…) Doar ÎMPREUNĂ putem avea un oraș mai CURAT.  Vă punem la dispoziție mănuși, saci menajeri și o organizație plăcută, distractivă și dornică de muncă. Vă așteptăm să vă alăturați inițiativei de la ora 16:00 în față la blocurile ANL din zona Hipodrom.

Vă invităm așadar dragi concitadini să răspundeți pozitiv la apelul făcut de tinerii noștri temerari. Nu punem neapărat acțiunea pe seama politicului căci într-o Cetate, într-o urbe atacată de hoarda indolenței, nepăsării toți locuitorii trebuie să fie uniți în luptă, indiferent de culoarea politică sau de echipa cu care ține fiecare. Uniți pentru un Rădăuți curat!
Jurnal de Rădăuți, salută inițiativa tinerilor rădăuțeni.
Felicitări! 

Iulian Iustin Melinte, Jurnal de Rădăuți

The post Tinerii din Rădăuţi, trec la acţiune! Acţiune de ecologizare în zonele periferice ale municipiului appeared first on JurnaldeRadauti.ro.

Ne puteti urmări și pe: