Ne puteti urmări și pe:

Constanța Chelaru: „Copilul trebuie să fie muncitor, responsabil, conștient de faptul că educația este pentru el și nu pentru părinți”

Cât de recunoscători ar trebui să le fim acestor femei şi bărbaţi care ne-au trezit dorinţa de a cunoaşte, ne-au stimulat mintea şi inima şi ne-au arătat cum să ne satisfacem setea de cunoaştere şi de înţelegere!

Constanța Chelaru, directorul Colegiului Național „Gheorghe Asachi” din Piatra Neamț, invitată în studioul Jurnal FM a discutat despre oferta educațională, despre sistemul de învățământ, despre tinerii de astăzi și performanțele acestora.

Constanța Chelaru este profesor titular pe catedra de pedagogie; responsabil al comisiei de organizare şi desfăşurare a practicii pedagogice; profesor diriginte. Are o vechime de peste 20 de ani în învățământ și de 9 ani ocupă funcția de director al Colegiului National „Gheorghe Asachi”. A lucrat la același liceu în toată această perioadă și a luat toate gradele cu note foarte bune.

În pofida tuturor greutăţilor, a obstacolelor şi a dezamăgirilor, milioane de profesori din lumea întreagă perseverează în această profesie pe care şi-au ales-o

 „Contează foarte mult să ai chemare pentru profesia aceasta, ca și pentru alte profesii, cred că trebuie să te potrivești acolo unde alegi să să muncești, tocmai pentru a nu percepe rutina asta zilnică efectiv ca pe o muncă, ci ca pe o preocupare către care te-ai orientat din proprie inițiativă. Mie îmi place foarte mult să lucrez cu elevii, în special cu adolescenții, e și așa, un soi de șmecherie în alegerea asta pentru că la formarea inițială sunt învățătoare, am terminat un liceu Pedagogic în Galați, am făcut practică și-n învățământul preșcolar și-n învățământul primar și am văzut cât de greu este să lucrezi la nivelul acela. Dacă ar fi după mine, salariile cele mai mari din învățământ ar trebui să le aibă învățătorul, pentru că acolo se pun se pune temelia formării unui copil și efectiv, muncesc foarte mult oamenii aceea. Și, de aceea, m-am îndepărtat puțin de zona aceasta și mă «joc» cu adolescenții, cu vârsta asta extraordinară, în care se află ei, de căutare și în care mă regăsesc aproape în fiecare zi. M-au ajutat să nu ies din sfera asta, din vârsta adolescenței, încă mă păstrez acolo, datorită lor”, a pecizat doamna Chelaru.

Colegiul Național „Gheorghe Asachi” Piatra Neamț își propune să răspundă intereselor sociale şi comunitare, să asigure pentru fiecare elev condiţii optime de dezvoltare și să promoveze oferta educațională oferită: „Plecând de la faptul că școala nu a fost atât de intens promovată în ultimul deceniu, să spunem, ne străduim acum, de câțiva ani să ne facem mai prezenți în comunitatea aceasta educațională. Chiar mulți nu știu despre oferta noastră educațională, despre faptul că, de exemplu, avem specializarea învățător-educator care le permite elevilor să profeseze imediat după ce termină cursurile liceale, adică avem elevi care devin învățători și educatoare, după cei 4 ani de liceu, bineînțeles, urmând concursul de titularizare organizat de Ministerul Educației Naționale. De asemenea, școala noastră oferă are o ofertă de discipline opționale extraordinar de inedită, de exemplu educație pentru viața de familie, educație pentru comunicare, sigur că da. Am avut și un opțional acum doi ani, educație pentru massmedia. Sunt opționale propuse atât de profesori, cât și de elevi și realmente, respectăm opțiunea copilului, le aplicăm chestionare de nevoi, profesorii, conducerea școlii merge din clasă în clasă și copiii optează prin vot pentru aceste discipline la alegere și apoi, studiază chiar ce au ales. Nu folosim acest segment de discipline opționale pentru a completa normele profesorilor sau a le oferi ore suplimentare, ci pentru a veni în sprijinul copiilor, să mai învețe ceva care să corespundă intereselor lor

Despre rezulatele foarte bune elevilor din Colegiu, în special despre performața lui Ștefan Miron, elevul care a obținut media 10 la bacalaureat, doamna Constanța Chelaru a menționat: „Din punctul meu de vedere și al colegilor nu este nici o surpriză că Ștefan Miron a obținut 10 la bacalaureat, lucrul acesta se putea întâmpla și înainte, între 9,90 și 10 nu este mare diferență, sună cumva 10, dar a fost și 9,90 sau 9,95, în schimb, nu este o surpriză pentru noi, de ce? Pentru că la noi se muncește foarte mult, copiii aceștia, chiar dacă nu au participat la olimpiade internaționale sau la proiecte extraordinare, trebuie să ne gândim că ei au plecat de la medii de 7 și ceva și 8 la admitere și au ajuns la a termina liceul și bacalaureatul cu medii cuprinse între 9 și 10. De fapt, aceasta este cultura școlii noastre,  școlii de unde vin eu, de a ajuta elevii să crească prin activitățile desfășurate în clasă. La noi se muncește foarte mult pe acest segment, al progresului elevilor. Fără sprijinul familiei și fără un model temeinic primit din familie, copilul se află într-o mare dificultate. Desigur, sunt și caractere puternice care se călesc în viața aceasta plină de greutăți, prin care trec unii adolescenți, și care reușesc să suplinească, sau să depășească problemele din familie, și să aibă succes, dar sunt foarte puține situații de acest gen. În general, copiii sunt profund afectați de modelul negativ al mamei sau al tatălui, de dificultățile financiare, sociale, culturale ale mediului familial din care prin care provin. De asemenea, trăsăturile lui de caracter, care sunt cultivate și din familie sunt foarte importante, pentru că spuneați de personalitatea copilului. Copilul trebuie să fie muncitor, responsabil, conștient de faptul că educația este pentru el și nu pentru părinți sau pentru școală. Notele acelea sunt importante doar dacă îl ajută să progreseze, doar nota, în sine, nu valorează mare lucru, adică să aibă o diplomă pe care scrie nota 10 și să nu poți să știi, să nu știi sau să nu poți face nimic cu pregătirea ta, anulează toate toate notele pe care le-ai consemnat pentru foaia matricolă.

Orice așa-zisă reformă din ultimii ani nu a ținut cont de realitățile sistemului românesc, de necesitățile lui reale, ci a încercat să copieze mecanicist sisteme din afară, fără a copia și fondul acestor sisteme străine. Cu privire la sistemul de învățământ doamma director a detaliat: „În primul rând, problema este schimbarea, pentru că nu există o stabilitate și atunci nu există siguranța că momentul în care intră în sistemul de învățământ, traseul pe care l-ai ales atunci, va fi urmat întocmai și nu vor apărea surprize pe parcurs, spre  exemplu, schimbarea tipurilor de itemi de la examenul de bacalaureat sau mai știu alte, alte modificări. Deci ar trebui să se gândească un sistem de învățământ, în ansamblu, care să aibă o stabilitate pe măcar 10 ani. Să fie să fie conștienți că lucrul acela e valabil măcar pe 10 ani și vorbim aici de un caracter prospectiv al educației, adică decidenții în materie de educație ar trebui să studieze cumva și exact cum face un producător de produse comerciale, să studieze un pic piața, tendințele de evoluție ale societății românești, ale societății, lumii în asamblu și să vadă ce se cere, da, și să formeze ce se cere, pentru că, de fapt, problema nu ține numai de învățământul preuniversitar. În ansamblu vorbim și de universități, de oferta de locuri exagerată a universităților, care creează false așteptări absolvenților de liceu, ei au impresia că toți pot să facă o facultate, deși lucrul acesta nu este real. De asemenea, sunt studenți pregătiți în domenii unde pe piața muncii nu mai au un echivalent, nu mai am unde să se angajeze, termină două – trei facultăți, dar ei sunt șomeri. Și atunci trebuie corelate cele două niveluri, nivelul preuniversitar și nivelul universitar și totul ar trebui să plece, de fapt, de la esența sistemului,  personalul didactic.

Mulţi cred că a fi profesor înseamnă doar a prezenta informaţiile în faţa elevilor sau a studenţilor, a evalua nivelul acestora şi a-i ierarhiza prin note. Profesia de cadru didactic este însă mult mai profundă, solicită calităţi speciale, care se pot forma şi dezvolta doar dacă persoana respectivă doreşte, cu adevărat, să fie profesor. Aceasta pentru că a fi profesor înseamnă să te dedici celor pe care-i educi, să ai sentimente pozitive faţă de ei, să le oferi respectul tău, să fii conştient că le influenţezi viaţa şi eşti răspunzător pentru asta în faţa lor, a părinţilor, a societăţii.

Profesorii pun temelia instruirii pe care o are o persoană. Până şi cei mai buni profesori de la cele mai prestigioase universităţi le sunt îndatoraţi profesorilor care şi-au făcut timp şi au depus eforturi să le stimuleze şi să le cultive dorinţa de a învăţa, de a cunoaşte şi de a înţelege lucrurile.

 

 

Jurnal de Neamț

Articolul Constanța Chelaru: „Copilul trebuie să fie muncitor, responsabil, conștient de faptul că educația este pentru el și nu pentru părinți” apare prima dată în Jurnal de Neamt.

Ne puteti urmări și pe: