Ne puteti urmări și pe:

Bacăul, în vizorul investitorilor

– afaceriștii cu mulți bani sunt atrași de terenurile „accesibile”, ca preț, amplasate în zone cu potențial mare de dezvoltare

Dacă ar fi să credem în ce indică studiile, mai ales când acestea vin de la specialiști din afara țării, puterea de cumpărare în România a crescut, în ultimul an, cu 18 la sută.

Evident că „fruntea” este ținută de Capitală, Cluj, Timiș și Ilfov, urmate de „revelațiile” Brașov și Sibiu. Astfel, venitul net anual pe cap de locuitor a ajuns anul trecut la 5.083 euro (față de 4.556 euro, în 2017).

Din păcate, Bacăul se situează sub media națională, alături de Iași, Brăila, Satu-Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Harghita, Covasna, Vâlcea, Dolj, Caraș-Severin, Gorj, Sălaj, Mureș și Tulcea.

Însă, perspectivele sunt încurajatoare. Astfel, deși suntem destul departe de județele „vedetă” ale economiei, cum ar fi Clujul sau Timișul, ochii investitorilor se îndreaptă tot mai atent spre zona de nord-est a țării, din care facem parte și noi, atrași fiind de potențialul de creștere al regiunii, în contextul dezvoltării nodurilor rutiere.

A se vedea nu doar lucrările de importanță care se derulează, în prezent, aproape în tot județul, dar mai ales varianta ocolitoare, cât și investiția majoră de la aeroport ș.a. În plus, trebuie ținut cont și de proiectele rutiere care prind viață (de ex. A13 Bacău – Brașov care a primit o finanțare de…37 de milioane de euro.

Astfel, Bacăul, alături de Roman și Iași, sunt orașele cele mai interesante pentru marii investitori, domeniul cel mai vizibil, deocamdată, fiind cel de automotive.

Partea îmbucurătoare este că Bacăul reprezintă unul dintre orașele țării cu cele mai atractive terenuri, oamenii cu mulți bani achiziționând tot mai multe suprafețe în scopul dezvoltării de noi parcuri industriale.

Florentin Radu

 

The post Bacăul, în vizorul investitorilor appeared first on JurnaldeBacau.ro.

Ne puteti urmări și pe: