




Sute de rable, pe drumurile din județ. „Tigăile” pun în pericol restul participanților la trafic
În prima parte a acestui an, specialiștii Registrului Auto Român (RAR) au descoperit, în urma controalelor efectuate în trafic, peste 1.700 de vehicule care prezentau pericol iminent de accidente.
De altfel, acțiunea de control s-a derulat la nivelul întregii țări, rezultatele fiind de-a dreptul înspăimântătoare: aproape jumătate din cele 33.508 vehicule conrolate erau neconforme.
Cert este că problemele cele mai des întâlnite erau la instalația electrică de iluminare și semnalizare, la sistemul de reducere a emisiilor poluante, punți, jante, anvelope și suspensie, vizibilitate, precum și la sistemele de frânare și direcție.
La nivelul județului Bacău, situația este și mai îngrijorătoare, 60,23% din cele 1.325 de vehicule verificate erau neconforme, iar 105 mașini prezentau pericol iminent de accident. Totodată, s-a mai constatat că destul de multe dintre vehiculele verificate aveau inspecția tehnică periodică – ITP – fals, expirat sau anulat (pentru defecțiuni grave).
„Rezultatele controalelor desfășurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR – Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni”, au precizat reprezentanții RAR.
Florentin Radu
The post Sute de rable, pe drumurile din județ. „Tigăile” pun în pericol restul participanților la trafic appeared first on JurnaldeBacau.ro.




