Ne puteti urmări și pe:
Anul Nou Bisericesc începe la 1 septembrie. Și diferă ca perioadă de cel calendaristic. Data de 1 septembrie este importantă în calendarul ortodox. Biserica celebrează Începutul Noului An liturgic. Totodată, se aniversează și Ziua Rugăciunii pentru mediu.
După datină, luna septembrie închide un ciclu de viaţă şi deschide drumul pregătirilor pentru nou. Este un hotar între moarte şi renaştere. Acum se sfârşeşte pulsul viu al naturii şi începe timpul răcoros, ploios, care urâţeşte natura. În folclor, lui septembrie i se mai spune şi viniceriu’, fiind luna strugurilor, când se culeg poamele şi se pregătesc gropile pentru altoi. Poate de aceea au şi împărţit străbunii luna aceasta în 4 perioade distincte: Săptămâna Sântămăriei Mici, Săptămâna Strugurilor, Săptămâna Averii şi Săptămâna lui Mioi. Pe de altă parte, spre deosebire de anul civil, care vine pe 1 ianuarie, anul biseri­cesc începe la 1 septembrie.
Simion Stâlpnicul e cel care susţine cerul şi pământul, stând într-un picior, pe un stâlp înalt. El domneşte asupra vânturilor şi poate aduce cutremure. De aceea, ziua lui e foarte importantă şi trebuie respectată cu sfinţenie, altminteri omul riscă să i se dărâme casa sau să i se înţepenească picioarele. Se spune că aşa cum e vremea pe 1 septembrie, aşa va fi tot anul. Iar dacă tună, toamna va fi lungă.Tot de Ziua lui Simion păsările îşi iau «boierescul», adică partea cuvenită din fiecare lan de grâu.
Să ne bucurăm aşadar de roadele date de pământul călcat şi sfinţit de Dumnezeu! Să ne rugăm pentru mediul înconjurător, să-l apărăm!
    Sursa : Bassilica.ro

The post Azi 1 Septembrie începe Anul Nou……anul nou bisericesc. Ziua Rugăciunii pentru mediu appeared first on JurnaldeRadauti.ro.

Ne puteti urmări și pe: