Ne puteti urmări și pe:

Poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe raza comunei Corbasca a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

Din cercetări a rezultat faptul că, un bărbat de 30 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe drumul sătesc, a pătruns pe contrasens şi a acroşat un autoturism condus regulamentar de un tânăr de 20 de ani.

Conducătorul auto de 20 de ani a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în cazul celui de 30 de ani, rezultatul a fost 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la spital pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, însă acesta a refuzat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz sau sustragere de la recoltarea de mostre biologice de sânge.

The post Tamponare pe fondul consumului de alcool appeared first on JurnaldeBacau.ro.

Ne puteti urmări și pe: