Ne puteti urmări și pe:

Nemțean urmărit internațional pentru viol, prins de polițiști în Italia

În baza informațiilor transmise de polițiștii români, autoritățile italiene au pus în executare un mandat european de arestare, emis pe numele unui bărbat – cetățean român, în vârstă de 38 de ani. Cel în cauză a fost condamnat, în 2013, la 9 ani închisoare, pentru violență sexuală în grup, fapta fiind comisă în complicitate cu alt conațional, la Bicaz, în anul 2010, asupra unei victime care, la acel moment, era minoră.

foto ilustrativ

A batjocorit o minoră din Bicaz într-o toaletă…

În fapt, la data de 19.05.2010, aflându-se într-un local din Bicaz, județul Neamț, bărbatul a ademenit o adolescentă de 16 ani, în grupul sanitar al restaurantului. Ulterior, și-a chemat complicele și împreună au comis fapta sus-menționată.

După condamnare, cel în cauză a fost dat în urmărire internațională întrucât se sustrăgea executării pedepsei și a fost localizat în localitatea italiană Villa di Briano (Provincia Caserta/Regiunea Campania).

Informațiile privind localizarea exactă a persoanei urmărite au fost transmise operativ Poliției italiene de către Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Neamț, în directă colaborare cu polițistul român aflat în misiune de suport operativ pe lângă Serviciul de Cooperare Internațională de Poliție din Roma.

 

Sursa: Poliția Română

Articolul Nemțean urmărit internațional pentru viol, prins de polițiști în Italia apare prima dată în Jurnal de Neamt.

Ne puteti urmări și pe: