Ne puteti urmări și pe:
Anul 2019, a XXIII-a ediție a Cupei Nikodemus, la minifotbal. Din păcate se observă o altă abordare a meciurilor de fotbal, un fel de sictir față de spectatori, față de meciuri, de fenomenul sportiv ca atare. Am văzut jucători, cu ceafa lată cu mușchii pregătiți de altfel de luptă, înjurându-și adversarii, pe teren, am văzut jucători care-i apostrofează pe spectatori și am mai văzut așa-ziși jucători care se rățoiesc la arbitri și nu dau doi bani pe deciziile acestora. Din păcate nu se mai simte aerul de competitivitate sportivă, nu mai există acel suflu nici în rândul spectatorilor, majoritatea puștani care cară doze de bere unor pseudo-patroni, deveniți peste noapte manageri și puștoaice care intră pe stadion cu capul în telefon, așteptând like-urile admiratorilor.
Ieri, după meciul al doilea, ultimul nu s-a mai jucat datorită neprezentării unei echipe, am rămas surprins cum un domn la vreo 35 de ani, probabil un patronaș de pe la țară, se rățoia la domnul profesor Petru Ciobara, reprosându-i grosolan, într-un mod grobian anumite lucruri. Nu pot concepe să văd cum cineva, fie el și cu bani să ia la rost un domn profesor. Când spun domn profesor, mă-nclin…de ce? Simplu, pentru că e DOMNUL PROFESOR. PUNCT! Ce-am ajuns, fraților? Echipe cu denumiri ciudate, așa-ziși patroni cu apucături de cocalar, atmosferă de bâlci ieftin…..asta a ajuns Cupa Nikodemus? Și când te gândești că domnul Costel Babiuc se luptă să țină în viață această tradiție a Rădăuțiului, începută tot de dumnealui, când te gândești că printre organizatori se regăsesc și doi domni profesori, vin niște echipe adunate ad-hoc care se trezesc că vor să schimbe regulile în timpul jocului, care ies de pe teren că așa vrea patronul, că nu se prezintă la meci din varii motive care nu țin de fair-play, să nu mai spun de bun simț. Păcat!
Unde sunt jucătorii de odinioară și mă refer aici la frații Babiuc, frații Crăciun, Soga, Mihai Roman ( FCSB ), Kempes ( Dumnezeu să-l ierte ) cei de la Poliția de Frontieră și mulți mulți alții care aveau un bun simț pentru joc, aveau un soi boem de a juca respectându-și adversarul și pe ei ?
Doar sâmburii, berea și discuțiile despre echipa locală și despre căderea la subsolul clasamentului, a mândrei FCSB, atât ne mai adună pe Hurmu. Puține echipe din cele prezente la startul competiției au respect pentru fotbal, restul au venit pe la Rădăuți să-și facă  de pe Acoperișuri, reclamă. Am zis !

 

Iulian Iustin Melinte

The post Nici meciurile Cupei Nikodemus nu mai sunt ca altădată….prea multe abandonuri și mofturi de pseudo patroni appeared first on JurnaldeRadauti.ro.

Ne puteti urmări și pe: