Ne puteti urmări și pe:
La început ne-am zis, noi cei câţva suporteri ai Bucovinei Rădăuţi, că astrele nu s-au aliniat, că politica internă i-ar fi afectat pe băieţii noştri dar pe parcursul derulării meciului dintre ACS Foresta Suceava şi CSM Bucovina Rădăuți, ne-am dat seama că vultanii noştri nu sunt racordaţi într-u totul la tensiunea meciului. De fapt ne-au bătut cu 3-0 apăraţi de nişte arbitri gălăţeni care parcă se grăbeau să se termine meciul şi să meargă la o bere.
Vultanii noştri au fost astăzi nişte porumbei dezorientaţi. Am strigat, am încurajat echipa, am strigat uneori cu nesimţire la mister Goian….dar, nimic. Redau gândul unuia dintre cei mai vechi fotbalişti rădăuţeni, la adresa suporterilor şi anume cel al lui Iuli Ionesi :,, Mulțumim foarte mult publicului numeros care a venit pe,, Areni ” să susțină echipa noastră, ați fost la mare înălțime, nu același lucru putem spune și despre jocul echipei noastre, care nu a avut un joc bun și în consecință am pierdut acest meci, dar promitem că în meciurile ce urmează vom arată cu totul altfel și vom aduce victoriile dorite de noi toți, vă așteptăm sâmbătă la meciul cu CSM Bacău, pe Stadionul,, Municipal ” Rădăuți, începând cu orele 18:00, să fim din nou la înălțime, HAI BUCOVINAAAAA!!!”! Încă odată vă mulțumim enorm că ați fost și sunteți alături de noi!!!!
Echipa suceveană, ACS Foresta Suceava  a învins echipa CSM Bucovina Rădăuți cu scorul de 3-0. Meciul a contat pentru Turul III a Cupei României. Fair-Play vom susţine în această competiţie, echipa suceveană
Avem încredere în echipa noastră aşa că ne permitem să strigăm: Hai Bucovina, Hai Rădăuţi!

 

Iulian Iustin Melinte, Jurnal de Radăuţi

The post CSM Bucovina, te iubim! Un eşec nu înseamnă abandonare appeared first on JurnaldeRadauti.ro.

Ne puteti urmări și pe: