Ne puteti urmări și pe:

ISU Neamț: Misiuni de asanare a muniției neexplodate la Vânători-Neamț și Brusturi (FOTO)

Luni, 26 august 2019, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al Județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru situații de urgență ,,112”, despre faptul că în localitățile Vânători-Neamț și Brusturi a fost descoperită muniție neexplodată din timpul Războiului.

sursă foto: ISU Neamț

La locul solicitării s-a deplasat echipa pirotehnică cu autospeciala pentru intervenții pirotehnice, care au ridicat: o grenadă, diverse proiectile explozive și mai multe cartușe neexplodate din timpul războiului.

,,Echipa pirotehnică a desfășurat trei misiuni de asanare a teritoriului de muniție neexplodată din timpul conflictelor armate, două în comuna Vânători-Neamț (sat Lunca și Nemțișor) și una în comuna Brusturi, Neamț”, informează ISU Neamț.

Toate elementele de muniţie au fost preluate în vederea depozitării şi, ulterior, a distrugerii în condiţii de siguranţă.

La găsirea unor obiecte metalice cilindrice sau de altă formă ce prezintă suspiciuni de a fi elemente de muniţie neexplodată (proiectile, bombe aruncător, bombe aviaţie, mine, grenade, cartuşe infanterie), cetăţenii au obligaţia de a anunţa de urgenţă autoritățile.

 






 

Articolul ISU Neamț: Misiuni de asanare a muniției neexplodate la Vânători-Neamț și Brusturi (FOTO) apare prima dată în Jurnal de Neamt.

Ne puteti urmări și pe: