Current track

Title

Artist


Incendiu la o garsonieră în cartierul Obcini din Suceava

#Postat de on august 26, 2019

Astăzi dimineaţă în jurul orei 05.00, a izbucnit un incendiu la o garsonieră din cartierul Obcini din Suceava, foarte aproape de biserica Sfânta Cruce.
Odată anunţat incendiul, au intervenit militarii Detaşamentului Suceava cu 2 autospeciale de stingere şi modulul SMURD, cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD. După ce a fost localizat, incendiul a fost lichidat relativ repede. Nu a fost necesară evacuarea persoanelor. Proprietarul, a fost uşor intoxicat cu fum şi primind primele îngrijiri medicale a fost apoi transportat la UPU Suceava. Au ars alimente dintr-o oală uitată pe aragaz. S-au degradat aparatul de gătit, vasul cu alimente și zugrăveala interioară a locuinței. Cauza izbucnirii incendiului a fost flacăra provenită de la aragazul lăsat în funcțiune, nesupravegheat.
 Sursa : ISU Bucovina Suceava. Mulţumim Purtătorului de Cuvânt al ISU Bucovina Suceava, domnul slt. Alin Găleată

The post Incendiu la o garsonieră în cartierul Obcini din Suceava appeared first on JurnaldeRadauti.ro.