Ne puteti urmări și pe:

Prezentă în studioul Jurnal Fm în cadrul matinalului „Dimineața între prieteni” a fost Smaranda Băluț, responsabil comunicare Rubik Hub.

Rubik Hub a pornit de la nevoia identificată de Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est (ADR), de a oferi tinerilor antreprenori și numai, din regiune, un sprijin coordonat și real. Un altfel de sprijin – practic; mai mult decât a facilita accesul la anumite finanțări publice.

Astfel antreprenori, mentori, universități, start-up-uri, companii au posibilitatea, oportunitatea de a se conecta, de a se implica, de a contribui împreună la dezvoltarea unui sistem antreprenorial sănătos, inovator, de ce nu, competitiv la nivel global.

Smaranda a vorbit despre dorința de a aduce împreună oameni cu perspective comune și țeluri similare în mijlocul unei comunități vibrante și de a-i sprijini, oferindu-le programe de educație, resurse, inspirație și acces la know-how:Rubik hub, pentru pietreni, este deocamdată doar un spațiu de birouri în… asta este cea mai deasă accepțiune întâlnită, din păcate, însă activitatea noastră principală este, de fapt, dezvoltarea programelor educaționale pentru tinerii antreprenori și când spun programe educaționale, mă gândesc la mai multe grupuri țintă. În primul rând la tineri, liceeni sau studenți care consideră antreprenoriatul drept o oportunitate de carieră, dar mă refer și la tinerii fondatori, care au un start-up la început de drum și care au nevoie de îndrumare practică, in partea unor oameni cu experiență și cu expertiză în anumite domenii în care activează. Obiectivul nostru este să dezvoltăm și să conectăm comunitățile de start-up și împreună, să inspirăm, să educăm și să accelerăm start-up- urile, în așa fel, încât, să se transforme în start-up-ul de succes la nivel global. Pentru noi, încurajarea și inspirarea tinerilor este unul dintre obiectivele principale, și din acest din această cauză am conceput niște programe specifice, în care aducem acești tineri,curioși, să spunem, în general curioși și încercăm să îi punem față în față cu niște oameni care s-au confruntat la un moment dat în viața lor cu astfel întrebări. Și practic, mentorii comunității noastre, pentru că despre ei vorbim, își împărtășesc poveștile de succes sau eșecurile prin care au trecut și îi îndrumă pe tinerii aceștia,le arată pașii potriviți pentru dezvoltarea unui start-up sustenabil și sănătos.”

Pentru a avea o imagine cât mai clară, Smaranda a explicat prin ce se diferențiază un start-up de o afacere obișnuită: „Există zeci de definiții ale ale startup-ului. Nu cred că este una clasică, pe care un fondator, ar spune-o așa, din memorie. Din punctul nostru de vedere, un start-up este acea afacere, să spunem de mici dimensiuni, care a pornit de la o nevoie identificată, o persoană care a identificat o anumită nevoie în piață, să spunem, a găsit și soluția și de cele mai multe ori, această soluție este una inovatoare. Nu e obligatoriu, precum nu este nici obligatoriu să aibă o componentă tehnologică.”

Despre următorul lor eveniment, Hackathon Startup Challenges, reprezentanta Rubik Hub a spus:„Este un hackathon, un eveniment foarte important pentru noi, pentru că se leagă în mod direct de un alt program pe care, care este acum în plină desfășurare și anume Rubik Garage, primul nostru program de preaccelerare pentru startup-uri, în care sunt înscrise deja 22 de startup-uri, care primesc mentorat direct de la profesioniști din comunitatea noastră. Se adună aceste statup-uri, fiecare vine cu o problemă foarte specifică, iar cei care se înscriu, care de cele mai multe ori sunt profesioniști din domeniul IT, dar nu neapărat, încearcă să găsească o soluție la problemele identificate și puse în concurs, să spunem așa, scopul fiind rezolvarea problemei.”

 

Jurnal de Neamț

 

Articolul Smaranda Băluț: „Pentru noi, încurajarea și inspirarea tinerilor este unul dintre obiectivele principale” apare prima dată în Jurnal de Neamt.

Ne puteti urmări și pe: