Current track

Title

Artist


Beat la volan, a ucis un om apoi a fugit de la locul faptei

#Postat de on august 16, 2019

Beat la volan, a ucis un om apoi a fugit de la locul faptei

Polițiștii au identificat și reținut pentru 24 de ore un tânăr din Poiana Teiului, bănuit de comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei şi conducere unui vehicul sub influenţa alcoolului. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț.

foto ilustrativ

Potrivit IPJ Neamț, la data de 15 august a.c., polițiștii  din cadrul Serviciului Rutier Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 17 B. Din primele cercetări a reieșit că, șoferul unui autoturism a surprins și accidentat pe DN 17 B, în localitatea Borca, un bărbat, de 49 de ani, care s-ar fi deplasat pe partea carosabilă. În urma impactului, pietonul a suferit leziuni care au condus la decesul acestuia.

 

Imediat după producerea accidentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul faptei, fără încuviințarea poliției.

 

La scurt timp, polițiștii au depistat în trafic autoturismul în cauză și întrucât conducătorul auto a refuzat să oprească la semnalul regulamentar de oprire, s-a procedat la urmărirea acestuia, fiind oprit pe DN 15 B, în localitatea Poiana Teiului.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto, un tânăr de 22 de ani, din Poiana Teiului, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Fiindu-i probată activitatea infracțională, tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind bănuit de comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei şi conducere unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Corpul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț în vederea efectuării necropsiei.

Astăzi, cel în cauză a fost prezentat instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

 

Dumnezeu să îl odihnescă în pace!

Articolul Beat la volan, a ucis un om apoi a fugit de la locul faptei apare prima dată în Jurnal de Neamt.