12 noi cazuri de rujeolă în Bacău
#Postat de Carmen Vintu on iunie 17, 2019
Noi cazuri de rujeolă au fost confirmate în județul Bacău și în alte 18 județe și în Municipiul București, în perioada 10 – 14 iunie. Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică, numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România, raportate pana la data de 14 iunie era de 17.340, din care 64 de decese. În perioada 10-14 iunie au fost raportate nu mai puțin de 207 cazuri nou confirmate, din care 12 cazuri în județul Bacău.
În anul 2018, la nivelul județului Bacău, s-au confirmat peste 700 de cazuri de rujeolă și 4 decese.
Rujeola este o boală infecțioasă foarte contagioasă și doar vaccinarea protejează copilul împotriva bolii și a complicațiilor sale. Responsabilitatea asupra vaccinării copiilor revine personalului medical care are copii în evidenţă, precizează Direcția de Sănătate Publică Bacău, dar în primul rând părinților care trebuie să fie conştienţi de beneficiile vaccinării şi să nu oprească copiii de la vaccinare, cu atât ma mult cu cât aceasta este GRATUITĂ.