Current track

Title

Artist


15 mai, Ziua Internațională a Familiei

#Postat de on mai 15, 2019

15 mai, Ziua Internațională a Familiei

 

,,Unele lucruri probabil ne schimbă, dar începem și terminăm cu familia” (Anthony Brandt)

 

Ziua Internaţională a Familiei este marcată anual, din 1993, la data de 15 mai, iar obiectivul principal al acestei sărbători este acela de a sublinia importanţa familiilor, în societate.

 

 

Sunt promovate valori precum toleranţa, respectul, împărţirea sarcinilor casnice şi combaterea tuturor formelor de violenţă în familie.

 

Ziua Internațională a Familiei a fost proclamată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în 20 septembrie 1993, cu rezoluția A / RES / 47/237, ca eveniment cu dată fixă pe 15 mai a fiecărui an și reflectă importanța pe care comunitatea internațională o acordă familiilor.

1994 a fost declarat An Internațional al Familiei, iar începând cu anul 1995, Ziua Familiei este sărbătorită în multe țări de pe planetă cu scopul de a sensibiliza opinia publică și de a sublinia importanța familiei, în condițiile în care oamenii au început să se îndepărteze de această instituție. La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, propunere susținută și de Patriarhia Română, ziua de 15 mai a devenit oficial și Ziua familiei române.

 

Familiile reprezintă „nucleul de bază” al societății

 

Ne naştem în familii, iar cei mai importanţi ani în dezvoltarea noastră sunt petrecuţi în căminele noastre. Dar fiecare viața de familie este diferită, la fel cum avem culturi diferite, moduri de interacţiune diferite. Viețile noastre sunt atât de agitate, încât Ziua Familiei poate fi un bun prilej pentru a încetini acest ritm şi de a petrece timp cu familiile noastre.

 

Familia în viziunea Sfinţilor Părinţi

 

Potrivit învăţăturii creștine, familia este un așezământ dumnezeiesc. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că familia este o mică Biserică. Tot acesta evidenţiază faptul că în familia în care bărbatul, femeia şi copilul merg pe drumul virtuţii, acolo locuieşte şi Hristos.

Sfinţii Părinţi au lăudat la fel de mult căsătoria ca şi monahismul, spune Părintele Dumitru Stăniloae. Omul întreg este bărbat şi femeie. Bărbatul singur nu e om întreg; femeia singură nu e om întreg; numai împreună sunt omul întreg. (Basilica)

 

Familia este o parte esenţială a ceea ce suntem şi ceea ce vom deveni. Este sursa celor mai mari fericiri în viaţă.

Sărbătoarea Zilei Internaţionale a Familiei este o ocazie în care cu toţii ne putem aminti de familie şi în care putem sărbători împreună cu lumea întreagă importanţa acestei unităţi esenţiale.

 

 

Surse: Wikipedia, Basilica

 

Jurnal de Neamț

 


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *