Current track

Title

Artist


Un tânăr vicovean, s-a spânzurat după o ceartă cu iubita

#Postat de on mai 2, 2019

Și a fost și Întâi de Maiu, o zi urâtă, umedă și rece. Puțini au fost cei care păstrând tradiția, deși nu au prins vremurile trecute, s-au strâns pe sub prelate, prin garaje, magazii încropind câte un grătar de unde fumul ars, se ridica cu greu în atmosfera încărcată. Când ești tânăr, când crezi că ești centrul universului și crezi că tot ce zboară se mănâncă, nu prea stai pe la intersecțiile vieții să calculezi, să pui în balanță anumite decizii, să întrebi un bătrân, din cei puțini câți îi mai avem, ci te repezi cu capul înainte și de cele mai multe ori iei decizii greșite.
Așa a făcut și M.V., un tânăr de doar 18 ani , care după o ceartă cu iubita lui, cu care doar de o lună stătea împreună, s-a dus în șură,  anexa părinților  lui, alegând să se spânzure. Pare atât de simplu totul și totuși…merită ?
Pe la 17.30, mătușa tânărului care și-a pus capăt zilelor, declară că l-a văzut pe acesta ieșind val-vârtej din casă ducându-se glonț către anexa din curte. Mătușa tânărului mai spune că alt motiv să își ia viața nu ar fi avut…doar faptul că s-a certat cu prietena, iubita..atât. Tot ea l-a găsit, spânzurat acolo în podul șurii, pe la ora 18.00 pe când ducea calul în grajd. Șocată, mătușa lui M.V. a reușit totuși să spună despre aceasta unui vecin, care a sunat prin 112, la Poliția orașului Vicovu de Sus. Timp de o oră s-a încercat resuscitarea tânărului, de către echipajele S.M.U.R.D. și ale unei ambulanțe, sosite la fața locului. Neputincioase, cadrele medicale nu au făcut, în cele din urmă, decât să constate decesul, nefericitului tânăr. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Municipal Rădăuți în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului. Polițiștii au întocmit dosar penal la infracțiunea de „ucidere din culpă”. Dosarul va fi soluționat procedural.

 

Iulian Iustin Melinte, Rădăuți

 

 


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *