Current track

Title

Artist


Vin despăgubirile pentru gospodăriile afectate de Pesta Porcina Africană

#Postat de on martie 26, 2019

 

Pesta Porcină Africană (PPA), manifestată și la nivelul județului nostru, a produs pagube și fermierilor băcăuani. Astfel, potrivit Direcției Sanitare Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău, boala a determinat moartea a 39 de porcine. În conformitate cu dispozițiile HG 1.214/2009, cu modificările ulterioare, statul acordă despăgubiri crescătorilor afectați de PPA. „DSVSA Bacău a fost nevoită să intervină, prin măsuri rapide pentru lichidarea focarelor de Pestă Porcină Africană și limitarea răspândirii boli, fiind ucise 39 de porcine aflate în gospodăriile populației. Prin urmare, suma totală care se va acorda drept despăgubiri în aceste cazuri va fi de 18.310 lei”, a declarat dr Florin Baltă (foto), purtătorul de cuvânt al DSVSA Bacău. De reținut, însă, că nu vor fi despăgubiți proprietarii care au achiziționat porcine fără respectarea cadrului legal, respectiv fără documente sanitare veterinare, de la intermediari sau vânzători clandestini și fără respectarea restricțiilor impuse de DSVSA Bacău privind mișcarea porcilor vii, precum și a produselor și subproduselor provenite de la aceștia. La nivelul întregii țări, au fost eliminaţi 365.479 de porci afectaţi de boală, la care se adaugă şi 1.219 de mistreţi. Despăgubirile totale acordate de stat depășește 251 milioane de euro.Cele mai mari sume au fost plătite în judeţele Brăila (pentru 3.216 exploataţii dintr-un total de 3.226 de exploataţii, în valoare de 172,060 milioane lei), Tulcea (pentru 1.162 de exploataţii dintr-un total de 1.177 de exploataţii, în valoare de 46,564 milioane lei) şi Călăraşi (pentru 318 exploataţii din cele 319 afectate, în valoare de 19.143 milioane de lei). Pesta Porcină Africană evoluează, în prezent, în 227 de localităţi din 20 de judeţe, cu un număr de 914 de focare, dintre care 12 în exploataţii comerciale. În alte două judeţe, s-au semnalat doar cazuri la mistreţi. Partea relativ bună este că s-a reușit stingerea a 319 de focare, dintre care 83 în judeţul Ialomiţa, 76 în judeţul Brăila (şapte erau în exploataţii comerciale), 58 în judeţul Constanţa, 32 în judeţul Bihor, 20 în judeţul Satu Mare, 13 în judeţul Galaţi, opt în judeţul Ilfov, şapte în judeţul Buzău, câte cinci focare în judeţele Giurgiu şi Olt, trei în judeţul Maramureş, câte două focare în judeţele Dâmboviţa (dintre care unul într-o exploataţie de tip A) şi Teleorman, respectiv câte un focar în judeţele Argeş şi Dolj. Crescătorii de porci trebuie să știe că orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA Bacău. Pesta porcină africană este o boală virală, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Din păcate, nu există vaccin pentru această boală şi nici tratament. Singurele metode de prevenţie eficiente sunt menţinerea unui nivel înalt de biosecuritate la ferme şi gestionarea rapidă şi eficientă a posibilelor focare de boală – raportare, restricţii privind mişcarea animalelor, a produselor şi subproduselor provenite de la porcine, sacrificarea animalelor susceptibile şi controlul circulaţiei animalelor. Pesta porcină africană nu afectează şi nu se transmite la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire. Florentin Radu


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *