Dotări noi pentru Spitalul Județean de Urgență Bacău
#Postat de Carmen Vintu on martie 14, 2019
Aleșii locali județeni au votat această săptămână, în sedința Consiliului Județean, aprobarea proiectului ce prevede dotarea infrastructurii Ambulatoriului de Specialitate Adulți și Copii din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău.
Echipamentele și dotările care vor fi achiziționate în cadrul proiectului vor fi amplasate în trei imobile aflate în proprietatea județului Bacău, respectiv în administrarea Spitalului Județean de Urgență Bacău. În aceste imobile își desfășoară activitatea Ambulatoriul integrat de specialitate pentru Adulți și Copii.
Dispunerea echipamentelor și dotărilor în imobilele anterior menționate se va realiza astfel:
Valoare totală a investiției (inclusiv TVA) este de 10,495,265.89 lei din care:
– dotări : 10,240,974.79 lei
– contribuție proprie 2% 209,905.32 lei
Durata proiect: 12 luni
Echipamentele și dotările care vor fi achiziționate în cadrul proiectului vor fi amplasate în trei imobile aflate în proprietatea județului Bacău, respectiv în administrarea Spitalului Județean de Urgență Bacău. În aceste imobile își desfășoară activitatea Ambulatoriul integrat de specialitate pentru Adulți și Copii:
• Clădire Ambulatoriu integrat de specialitate (Corp A) – Adulți, suprafața: 2485 mp
• Clădire Ambulatoriu integrat de specialitate pentru Copii (Corp C), suprafața: 762 mp
• Clădire Maternitate (Corp E) (cabinetele de obstetrică și ginecologie), suprafața: 2269 mp
In luna august 2018, prin intermediul platformei MySMIS, Județul Bacău, prin autoritatea sa deliberativă – Consiliul Județean Bacău, a depus spre finanțare proiectul ”Dotarea infrastructurii Ambulatoriului de Specialitate Adulți și Copii din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău”, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale, Prioritatea de investiții 8.1 – Investiții în infrastructurile sanitare și sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate și promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități, Obiectivul Specific 8.1 – Creșterea accesibilității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate, Operațiunea A – Ambulatorii.
Dispunerea echipamentelor și dotărilor în imobilele anterior menționate se va realiza astfel:
Categorie de lucrări/dotări/ echipamente
Amplasamentul
• Ecograf ocular
Corp C et. II
• Tomograf în coerență optică
Corp C et. II
• Unitate videoendoscopie cu gastroscop si colonoscop
Corp A, et. 1
• Ecograf cu modul Doppler gastroenterologie
Corp A, et. 1
• Fibroscan
Corp A, et. 1
• Cistoscop
Corp A, parter
• Ecograf cu sonda convexa, liniara si endorectală, pentru urologie
Corp A, parter
• Stație pentru testare cardio-pulmonara de efort
Corp A, parter
• Aparat de determinare factor de transfer prin membrana alveolo-capilara
Corp A, parter
• Aparat tomografie computerizata spirală, minim 16 slice-uri
Corp A, parter
• Ecograf Doppler color digital radiologie copii
Corp C, parter
• Mamograf digital
Corp A, et. 1
• Aparat RX monobloc cu doua posturi
Corp A, et. 1
• Eco-Doppler extracranian si transcranian
Corp A, et. 1
• Electromiograf
Corp A, et. 1
• Unit ORL cu fibrolaringoscop flexibil, endoscoape rigide, aspirator, microscop, sursa de lumina, monitor si irigator
Corp A, et. 1
• Ecograf obstetrica ginecologie
Corp E, parter
• Colposcop
Corp E, parter
• Ecocardiograf Doppler color (CARDIOLOGIE)
Corp A, et. 1
• Electrocauter
Corp C, parter
• Ecograf chirurgie si ortopedie pediatrica
Corp C, parter
• Ecograf cu sonda de abdomen si părți moi, pentru medicina interna
Corp A, et. 1
• Electrocardiograf
Corp A, et. 1
• Doppler continuu pentru indice glezna-braț
Corp A, et. 1
• Ecograf cu sonda părți moi pentru endocrinologie
Corp A, et. 1
• Ecograf cu sonda musculo-scheletală pentru reumatologie
Corp A, et. 1