Current track

Title

Artist


Tăiere ilegală de arbori la Capu Câmpului

#Postat de on ianuarie 25, 2019

La data de 21 ianuarie, un tânăr în vârstă de 24 de ani din comuna Păltinoasa, satul Capu Codrului s-a gândit că are nevoie de câteva lemne, în gospodărie. Și-a luat căruța, motoferăstrăul deplasându-se direct pe raza Cantonului Silvic Mămuca, în adâncul unei liziere de fagi. După ce a identificat câteva exemplare s-a apucat de tăiat. Tânărul nu avea de unde să știe că prin zonă își făcea rondul un pădurar care auzind zgomot, s-a deplasat la locul cu pricina, descoperindu-l în fapt pe hoț. Pădurarul a numărat un număr de șapte cioate specia fag, materialul lemnos rezultat în urma tăierii ilegale, s-a ridicat de la fața locului fiind dus în curtea cantonului silvic.
În acest caz s-a întocmit un dosar penal, cu privire la săvârșirea infracțiunii de, tăiere ilegală de arbori Legea nr. 46/2008 (Codul silvic)
Art. 108. „(1) Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, constituie infracţiune silvică şi se pedepseşte după cum urmează:
a) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei;
b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului
produs nu depăşeşte limita prevăzută la lit. a), dar fapta a fost săvârşită de cel puţin
două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a prejudiciului produs
depăşeşte limita prevăzută la lit. a);
c) cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei;
d) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data comiterii faptei.
(2) Limitele speciale ale pedepselor prevăzute la alin. (1) se majorează cu jumătate, în cazul în care faptele au fost săvârşite în următoarele împrejurări:
a) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică ori paralizantă;
b) în timpul nopţii;
c) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional;
d) de personal silvic.
(3) Tentativa se pedepseşte”.

Iulian Iustin Melinte Suceava


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.