Current track

Title

Artist


Grupul de Acțiune Locală Rădăuți

#Postat de on decembrie 19, 2018

Sub genericul: „SPRIJIN PENTRU IMPLEMENTAREA STRATEGIEI DE DEZVOLTARE LOCALĂ A ASOCIAȚIEI GAL URBAN RĂDĂUȚI”,  asociația a organizat o conferință de presă în care a anunțat lansarea oficială a proiectului. Alături de reprezentanții Primăriei Municipiului Rădăuți,  au mai fost prezenți:  Alexandru Gutt – Agenția de Dezvoltare Regională Nord Est  , Marinela Mironescu – Direcția de Asistență Socială, reprezentanții agenților economici parteneri – domnul Ionel Bodnar și domnul Dan Vatră, precum și reprezentanții Asociației „GAL Urban Rădăuți”- Preda Florin – Manager Proiect, Munteanu Radu – Director Program și Florentina Șcheul – Facilitator Comunitar. Aceștia au comunicat investițiile ce urmează a fi realizate, prin intermediul programelor promovate de Asociația „GAL Urban Rădăuți”, respectiv modernizarea drumurilor, construirea locuințelor sociale, construirea unei grădinițe și a unui centru comunitar de resurse dar și costuri pentru transportul elevilor la școală și înființarea unor puncte cu toalete dușuri și mașini de spălat. Totodată în cadrul ședinței a fost subliniat faptul că reprezentanții Primăriei Municipiului Rădăuți, oferă un interes susținut asupra tot ceea ce înseamnă fonduri europene, motiv pentru care deja au prins o parte din cofinanțarea proiectului pe GAL în cadrul bugetului și totodată șe află într-o stare avansată în ceea ce privește întocmirea proiectelor. Totodată a fost menționat faptul că în anul 2019 se propune să fie foarte avansați în implementarea proiectelor din cadrul Asociației „GAL Urban Rădăuți” astfel că au promis că își vor da tot interesul să demareze procedurile de licitație. Asociația „GAL Urban Rădăuți” are în total 21 de acțiuni de investiții, cu o valoare de totală (inclusive cofinanțare) de 7.116.396 Euro. Asociația „GAL Urban Rădăuți” este primul GAL Urban din toată țara care a semnat contractual de finanțare dar de asemenea a încasat și prefinanțarea, iar Managerul de Proiect a menționat că deja au demarat procedurile pentru depunerea cererii de Rambursare.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *